Marina Valmy de Haydu, moştenitoarea unui imperiu financiar creat de mama sa, Christine, din afaceri cu cosmetice, a luat o decizie radicală. L-a dat în judecată pe Nicușor Dan, la Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, iar CANCAN.RO vă prezintă informații în exclusivitate despre dosarul în care este implicat edilul, prin instituția pe care o conduce. Miza e uriașă, iar site-ul nr. 1 din România are toate detaliile.
Christine Valmy și-a început business-ul cu doar 15 dolari, iar prin muncă și perseverență a fost capabilă sa creeze un brand recunoscut la nivel internațional. Cea supranumită „Regina cosmeticelor” a murit pe 15 ianuarie 2015, fiind incinerată la Crematoriul Vitan- Bârzești din Capitală. La eveniment fost prezentă fata Christinei, Marina, dar și un nepot. Urna cu rămășițele a fost dusă în SUA, acolo unde femeia și-a petrecut mare parte din viață.
Christine Valmy a lăsat în urmă o avere estimată undeva la 70 de milioane de dolari. „Regina costemticelor” a stabilit prin testament ca toate afacerile, bunurile și banii pe care i-a dobândit să rămână în grija fiicei sale, Marina, cea care a ajutat-o permanent.
Potrivit surselor CANCAN.RO, Marina Valmy a pornit, recent, un „război” cu Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. La Tribunalul București, moștenitoarea unui imperiu financiar fabulos a înregistrat un dosar care are ca obiect „obligație de a face Legea nr.165/2013”. Mai exact, solicită restituirea „în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România”.
La mijloc ar fi o casă în Capitală, pe care fiica „Reginei cosmeticelor” a hotărât să o revendice. În decembrie va avea loc primul termen, iar „Municipiul București prin primarul general” are calitate de „pârât”. Marina Valmy de Haydu este trecută, logic, titlul de „reclamant”. Nu știm cât timp va dura procesul, dar vă asigurăm că nu vom abandona subiectul. Când va fi cazul, CANCAN.RO va reveni cu noi informații.
(VEZI AICI: LA 85 DE ANI, „REGINA COSMETICELOR” ESTE INTR-O FORMA DE ZILE MARI! CHRISTINE VALMY JOACA MII DE DOLARI LA CAZINOU)
Christine Valmy a încetat din viață la vârsta de 86 de ani, la Spitalul Fundeni din Capitală, din pricina unui infarct. A devenit arhicunoscută după ce, în 1965, a înființat Christine Valmy Inc. Ulterior, sub această denumire, a ridicat peste 30 de saloane de înfrumusețare și scoli de machiaj, estetică și manichiură.
“Cel mai frumos moment din viața mea a fost când am născut-o pe Marina. Îmi doream foarte mult o fiică și toată lumea spunea că o să am băiat. Până la urmă am zis că-l fac și-l dau de suflet. Îl numesc Iordache sau Spiridon și-l dau de suflet. Când am făcut-o pe Marina mi s-a părut un miracol!”, a mărturisit „Regina cosmeticelor”, în 2014, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Prin testament, Christine Valmy a lăsat toată averea în grija fiicei sale, Marina. Din 1991, aceasta este director al Școlii Internaționale Christine Valmy din New York și vicepreședinte al întregului imperiu Christine Valmy.
Marina Valmy este măritată cu Peter de Haydu, alături de care are doi băieți, Gregory și Cristopher. Primul este bancher, al doilea medic.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.